La cerere, oaspeții Casei Elvira pot participa la demonstrații ale meșterilor din zonă: încondeierea ouălor, împodobirea bundițelor, prepararea bucatelor, tăierea porcului etc. De Sfintele Paști, organizăm programe speciale, care includ participarea la Slujba de Înviere la Mănăstirea Vatra Moldoviței și sfințirea bucatelor.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, oferim posibilitatea petrecerii Crăciunului cu toate obiceiurile păstrate de sute de ani pe aceste meleaguri.

În perioada iunie-septembrie, la cerere, putem organiza vizite la una din stânile din împrejurimi, pentru a vedea la fața locului prepararea tradițională a brânzeturilor.

Servirea mesei

  • Bucătărie tradițională bucovineană
  • Ingrediente ecologice, în mare parte provenind din micro-fermă proprie
  • Specialități locale: păstrăvi, ciuperci, siropuri, dulcețuri și gemuri din fructe de pădure
  • Băuturi alcoolice și non-alcoolice preparate la Casa Elvira (afinată bucovineană, socată, bere de casa)
  • Posibilitatea organizării de mese festive

Restaurantul pensiunii nu este cu circuit deschis (se adresează exclusiv turiștilor cazați în pensiune), nu oferă servire à la carte, însă toate preparatele se pregătesc în ziua respectivă, sunt proaspete și nu se „reciclează”. Nu există posibilitatea ca turiștii să aibă acces la bucătărie sau să-și pregătească singuri mâncarea (excepție de la această regulă fac meniurile speciale pentru copii mici sau pentru persoanele aflate în diete speciale, cu caracter medical).

Chiar dacă sezonul ciupercilor de pădure se întinde doar pe perioada iunie-septembrie, ne-am preocupat să vă putem oferi în orice zi din an o tocană bucovineană de hribi. Pentru că dorim să vă simțiți minunat la Casa Elvira!

Tarife masă:
Prânz sau cină completă: 80 RON/persoană (ciorbă, fel principal, desert, apă minerală sau plată)
Cină standard: 67 RON/persoană (fel principal, desert, apă minerală sau plată).
Cină festivă (variantă): aperitiv din preparate de casă, specialități, salată Boeuf, salată de vinete, pastă de brânză, pește afumat în cobză de cetină de brad etc., răcitură de cocoș de casă, sărmăluțe bucovinene, friptură din porc sau vițel, pui cu tocană de ciuperci (hribi) și muraturi, tort Diplomat cu fructe preparat la Casa Elvira, cafea, apă minerală, afinată bucovineană. (Preț estimativ: 100 RON/persoană la minim 12 porții comandate)

Capacitatea de servire

Salon cu șemineu cu 30 locuri la mese
Terasă exterioară cu 20 locuri și grătar exterior pentru barbecue