Atracții turistice în zona Casei Elvira

Poziția privilegiată a Pensiunii Casa Elvira, în inima geografică a Bucovinei românești, la intersecție de drumuri istorice, este reflectată de distanțele mici față de numeroase obiective turistice și istorice.

• Mănăstirea Moldovița – 14 km
• Mănăstirea Voroneț – 22 km
• Mănăstirea Sucevița – 32 km
• Cetatea de Scaun a Sucevei – 54 km
• Orașul Vatra Dornei – 55 km
• Marginea (ceramică neagră) – 40 km
• Lucina (herghelia de cai huțuli și rezervația naturală) – 60 km
• Municipiul Câmpulung Moldovenesc – 15 km

Cetatea de Scaun a Sucevei

Pentru a înțelege mai bine semnificația orașelor, a culturii și a locuitorilor, să ne amintim o serie de momente importante ce prezintă curgerea timpului:
– 1342 regele ungur Ludwig de Anjou a învins tătarii din estul Carpaților și a înființat marca de granița Moldova. Voievod a devenit Dragoș, un domnitor din Maramureș, vasal și aliat al regilor Ungariei în lupta contra turcilor.
– 1359 – domnitorii români au luptat în Maramureș contra ungurilor, iar voievodul Bogdan, Maramureșul cucerit fiind, a fost nevoit să se retragă peste munți în Moldova. El a câștigat și alți voievozi români de partea sa pentru viitoarea revoltă, a îndepărtat pe urmașul lui Dragoș și a proclamat independența noului voievodat creat. Bogdan a devenit voievod domnitor, „întemeietor și legiuitor al țării”. Bogdan și urmașii săi, printre care Roman, Petru Mușat, Alexandru cel Bun, au luptat în condiții grele contra tătarilor și au eliberat teritoriile de până la Nistru. Moldova s-a afirmat ca stat în fața puternicilor săi vecini Polonia, Ungaria, Lituania și statele slave Kiev și Moscova.

Mănăstirea Dragomirna
Mănăstirea Humor
Mănăstirea Moldovița
Mănăstirea Probota
Mănăstirea Putna
Mănăstirea Râșca
Mănăstirea Sucevița
Mănăstirea Voroneț

Codrul Secular Slătioara

Pietrele Doamnei din Masivul Rarău

Orice traseu ar alege turistul care se abate prin Țara de Sus, întâlnirea cu rezervația Pietrele Doamnei, una dintre cele mai spectaculoase din România, este surprinzatoare chiar și pentru un bun cunoscător al munților. Aparent inaccesibile, Pietrele Doamnei au fost escaladate pentru prima dată în 1921. Mai tarziu, nu puțini au fost cei care s-au cățărat împinși de dorința teribilă de a fi martorii unui răsărit de soare văzut de la o înălțime de 1648 m. Peisajul rezervației adăpostește o floră foarte bogată, care se compune mai ales din plante ocrotite de lege. Dintre cele mai cunoscute plante întâlnite aici amintim: floarea de colț (emblema tuturor alpiniștilor de pretutindeni), bulbucii, garofița sălbatică, numeroase exemplare de tisa (plantate la începutul secolului trecut pe culmea dintre stânci). Pietrele Doamnei reprezintă un adevărat paradis al animalelor sălbatice rare, cum ar fi: ursul carpatin, cerbul carpatin, râsul, vulpea, lupul, jderul. Dintre speciile de păsări ocrotite amintim cocoșul de munte, despre care se spune că nu își părăsește niciodată locul de baștină. Legenda locului ne povestește că pe la anul 1541, în cea de-a doua domnie a lui Petru Rareș, ajungând aproape de culmile Rarăului (care pe atunci se numea Todirescu), domnitorul și-ar fi lăsat aici soția, fiul și o parte din avere. Tătarii, care au atacat peștera comorilor, nu au reușit să pătrundă în ea, deoarece o grămadă de bolovani s-a prăbușit asupra lor, îngropându-i. Așa a scăpat familia domnească de năvala tătarilor, dar cu prețul bogățiilor ce au rămas închise pentru totdeauna în măruntaiele pământului. Așa că oamenii de pe aceste meleaguri i-ar fi spus de atunci Todirescului „Rarău” (de la numele domnitorului), iar stâncile care au ajutat-o pe doamna să scape cu viață au fost numite „Pietrele Doamnei”.

Salina Cacica
În jurul anului 1780, în locul unde se află astăzi localitatea Cacica (la 48 km de Vama și la 40 de km de municipiul Suceava) au fost descoperite zăcăminte de sare. În anul 1798 s-a dat în exploatare aici o salină, aducându-se muncitori și tehnicieni din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic, mai ales din Galiția, cei mai mulți fiind de etnie poloneză și de religie romano-catolică.

Un reper important este Capela romano-catolică Sfânta Varvara – aflată la capătul scărilor cu 192 de trepte, la 21 metri adâncime. Capela a fost construită în anul 1806 la inițiativa preotului polonez Jakub Bogdanowicz care a dorit ca minerii romano-catolici să aibă unde să se roage înainte și după terminarea lucrului (în localitate nefiind nicio biserică). Inițial era căptușită cu lemn, acesta fiind îndepărtat în anul 1904. Patroana capelei este Sfânta Varvara (așa este denumită de către catolicii din zonă, Varvara și nu Barbara), patroana minerilor. Capela are tot ce îi trebuie unei bisericuțe: altar, icoane, candelabru, amvon si balcon pentru cor. Altarul si amvonul au fost sculptate în sare masivă. Capela are dimensiuni mari: 25 m lungime, 9 m lățime și 7 m înălțime. Pereții sunt rectangulari, iar în partea dreaptă se află o icoană reprezentând-o pe Sfânta Varvara, aici adunându-se zilnic minerii înainte de a coborî în adâncurile salinei, pentru a se ruga ca ea să-i ceară lui Dumnezeu să-i ocrotească în timpul muncii lor, precum și după ce își terminau lucrul, pentru a-i mulțumi. Într-o perioadă era celebrată aici zilnic Sfânta Liturghie la care participau minerii catolici, greco-catolici și ortodocși. În prezent, la data de 4 decembrie a fiecarui an, de Sfânta Varvara, preoții celor trei confesiuni mai sus enumerate coboară în capelă pentru a celebra un Te-Deum, iar copiii prezintă un program artistic în costume populare.

Un alt reper în Salina Cacica este Capela ortodoxă – aflată la adâncimea de 35 metri, unde se desfășoară Orizontul I. În această zonă, galeria săpată direct în sare este mult mai largă și are pe pereți basoreliefuri sculptate în stânca de sare, cu tematică religioasă, operă recentă a unor tineri scultori din zonă, unele după modele similare de la Salina Wieliczka de lânga Cracovia. În partea dreaptă a capelei se află Icoana Sf. Daniil Sihastrul.

Tot în Salina Cacica se află Lacul Sărat – un lac artificial săpat manual de mineri la o adâncime de 35 metri, pe pereții căruia se găsesc cristale de sare. Dimensiunile lacului sunt de 10×6 metri. Lacul este îngrădit cu balustradă și iluminat de câteva reflectoare, cu ani înainte aici făcându-se mici plimbari cu ajutorul unei plute.

Sala de dans denumită și „Sala Ing. Agripa Popescu” (după numele primului director general al Regiei Monopolurilor Statului, asa cum apare într-un basorelief în peretele de sare) se află la adâncimea de 37 metri, are dimensiuni relativ mari: 24x12x12 metri, iar la capete are trei balcoane săpate în sare. Aici se organizau baluri, întâlniri festive și spectacole, fiind și primul loc de distracție din zonă.

Rezervația naturală și Herghelia Lucina

Cronica Hergheliei Lucina începe în anul 1788, când terenul pe care se află actuala herghelie a fost luat în arendă de Comandamentul de Remontă al Armatei Austro-Ungare, de la Domeniile Fondului Religiilor din Bucovina. În anul 1856, se înfiintează Herghelia Lucina, având statut militar, pornind de la un efectiv modest de 2 armăsari pepinieri și 5 iepe de reproducție. Înființarea hergheliei este legată de numele colonelului austriac Martin von Herman. Din anul 1872, herghelia este părăsită de armată, iar în anul 1877 se înființează pe același amplasament o herghelie civilă de cai Huțuli. În timpul primului război mondial, în anul 1914, herghelia a fost evacuată în Austria, iar pe teritoriul hergheliei s-au dat lupte grele care s-au soldat cu distrugerea construcțiilor. După prăbușirea monarhiei austro-ungare, materialul Huțul inițial a fost scos la licitație (1919) și cumpărat de țări ca Cehoslovacia, Polonia și România. Pe baza materialului cumpărat de statul român la aceasta licitație, Herghelia Lucina a fost refăcută încet-încet. Cel de-al doilea război mondial a găsit Herghelia Lucina cu un efectiv de 60 de iepe și 5 armăsari pepinieri. Chiar și numele hergheliei are o anumită poveste. Lucina se pare că derivă din cuvântul slavon „luci” care înseamnă rază de soare. Aceasta este o metaforă pentru a defini spațiul luminos și cu multe zile însorite în care este amplasată herghelia. Mediul acesta cu pășuni de munte, cu păduri și cu multe zile frumoase pe an oferă condiții foarte prielnice pentru creșterea Huțulului. După anul 1950, herghelia a prosperat continuu, maximul de efectiv fiind atins în perioada 1970-1990.
Rezervația naturală se află pe raza comunei Moldova-Sulița, în cătunul Lucina, la stânga pârâiașului Bilcani, ce se unește cu valea pârâului Găina în tinovul cu același nume, la o altitudine de 1200 m. Zona rezervației se prezintă ca un podiș adâncit la mijloc și lărgit spre margini. Întregul bazin hidrografic se mărginește la nord cu vârfurile Lucina (1590 m), Știrbul (1479 m), la vest cu Chitea Mare (1394 m) și Chitea Mica (1361 m), iar spre sud și sud-est cu muntele Găina (1425 m). Expunerea predominantă este de nord nord-vest spre sud sud-vest. Unul din relictele arctice deosebit de interesante pentru oamenii de știință și deopotrivă pentru turiști îl constituie mesteacanul pitic (Betula nana). Tufele de mesteacan pitic cresc pe un strat gros de turbă și mușchi de tip arctic (Sphagnum), asociate cu merișor (Vaccinium vitis-idaea) și afin (Vaccinium myrtillus). Pe ramuri se dezvoltă lichenii. Desișul astfel format este invadat (pe latura estică) mai ales de pin silvestru și molid și de specii de salcie. La marginea vestică vegetează mestecenii pufoși (Betula humilis și Betula pubescens). Dintre plante, cele mai întâlnite sunt: bumbacarita (Eriophorum vaginatum) și graminee de mlaștină (în special trestia de mlaștină – Calamagrostris neglecta). Pe lângă o faună foarte bogată (lup, urs, vulpe, cerb nobil, caprior etc.), Ion Nemeș a descoperit trei specii de fluturi, considerate rarități (Argyroplace schulziana, citat numai în nordul Europei, Argyroplace bipunctana și Gryphipteryx fischeriella). Suprafata rezervatiei este de aproximativ un hectar.

Muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc
Situat în zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc, muzeul reprezintă o adevarată capodoperă a culturii românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. A fost inaugurat în iunie 1936, iar pentru realizarea acestuia au contribuit Constantin Leontieș, I.H. Sîrghie, Ilie Veslovschi, Ion Pîslea și, mai ales, muzeograful Constantin Brăescu. Înfiintat ca Muzeu de Etnografie și Știintele Naturii și reprofilat în 1970 drept Muzeul „Arta Lemnului” la inițiativa actualului director Marcel Zahariciuc, instituția are la bază colecțiile etnografice alcătuite de Ion Ștefureac și C. Brăescu. În anul 1936, muzeul avea 2.000 de colecții grupate în colecții de port popular, istorie, documente, fotografii, arta lemnului, mobilier. Astăzi, muzeul deține peste 15.000 de colecții.

Adăpostit într-o clădire monument de arhitectură, construită pe la 1900, Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc surprinde prin valori de neegalat, prin unicitatea unor piese relevând măiestria meșterilor populari. Colecțiile muzeului sunt dispuse pe ocupații și meșteșuguri, pe o întindere de 1.822 de metri pătrați, în 26 de săli de expoziții, pornind de la prelucrarea lemnului până la operele marelui maestru Gheorghe Apostu. Încă din prima sală a expoziției, privirea îți este captată, alături de uneltele de prelucrare a lemnului și de măiestria artistului, a creatorului anonim, care se perpetuează pe tot parcursul expoziției de bază, dovedindu-se împletirea artei cu utilitatea obiectelor. Muzeul este organizat tematic și reprezintă o imagine a prelucrării lemnului de la diferite esențe lemnoase, uneltele destinate tăiatului lemnului în pădure și prelucrării lui, dar și tehnici de ornamentare, forme și motive decorative. Colecția obiectelor de stâna reprezentată prin donițe, cupe în chip de pasăre, brâie pentru bătut brânza, bâte crestate, linguri, mobilerul casnic țărănesc, dar și unelte tradiționale, printre care: plug, grapă, lopată, toate din lemn. Acestea sunt doar câteva dintre atracțiile turistice ale muzeului.

În afara expozițiilor de bază, mai există și o secție în aer liber care cuprinde nouă monumente de arhitectură, printre care se evidentiază Casa „Latis” din Câmpulung Moldovenesc, veche de 360 de ani, și Casa „Huțula” din Ciumarna, unde masivitatea lemnului dă impresia de multă eleganță și armonie. Muzeul mai deține o secție în comuna Fundu Moldovei, o donație a familiei Andronicescu, care cuprinde în afară de casa propriu-zisă, făcută special pentru Muzeu, și o impresionantă colecție de obiecte, de la istorie până la portul popular.

Un punct de atracție pentru iubitorii de șah îl constituie placa de șah din curtea muzeului care se întinde pe 100 de metri pătrați și care oferă posibilitatea turiștilor să joace șah cu piese reprezentând figuri din basmele românești, în mărime naturală. De asemenea, muzeul mai oferă vizitatorilor posibilitatea de a se iniția în diferite activități, cum ar fi confecționarea draniței, a solzilor de draniță, a preparării produselor din fructe de pădure.

Turiștii care trec pragul muzeului sunt preponderent cei străini, în special francezi, germani, italieni, spanioli și olandezi. O preocupare deosebită a conducerii instituției este aceea de a colabora cu parteneri, în special din Franța și Germania, pentru organizarea unor laboratoare etnologice cu teme ca: Dulgherii la lucru, Prelucrarea draniței, Lemnul de rezonanță în construcție și luterie.

Muzeul lingurilor de lemn – Câmpulung Moldovenesc
Casa-muzeu profesor Ion Țugui adăpostește cea mai mare colecție de linguri de lemn din țară. Peste 5.300 de exemplare de diverse mărimi, utilizări, forme, din cele mai diferite specii de lemn, rostuite de meșteri din țară și din întreaga lume. Această colecție de linguri de lemn este rodul pasiunii regratatului profesor de istorie Ion Tugui, care a colecționat, studiat, catalogat și expus mii de linguri de lemn, de la cele obișnuite la noi în țară (din plop, tei) până la unele din specii exotice, cum ar fi lemnul de lămâi, smochin sau ginko biloba.

Pe pereții camerelor, ai holurilor, pe casa scărilor, pe tavanele încăperilor și în dreptul teraselor sunt expuse mii de piese, de la lingurițe la linguroaie uriașe, folosite la stână, de la lingura obișnuită, nelipsită în gospodăriile românilor cu mai bine de o jumătate de veac în urmă, la lingurile cu utilizări foarte specializate, ce suna de-a dreptul neobișnuit: lingura pentru grosciorit (folosită la stâna), lingura pentru alesul icrelor (folosită în păstrăvării) sau lingura pentru fructe de pădure.
Lucrate cu unelte simple, cu dalta și cu tesla – ce au dat forme ornamentale de o rară frumusete –, inspirate din motivele vegetale și animale ale mediului, lingurile poartă și denumiri speciale: împletita câmpulungeană, lingura logodiților, lingura căsătoriților etc. Colecția reprezintă o adevărată comoară de artă populară, de crestături măiestre, de o rară inventivitate a formelor: linguri obișnuite, însă frumos ornamentate, cu coada în crestături scrijelite artistic și cu găvanuri în diferite forme.

Colecția mai cuprinde: linguroaie, verzoburi, jințuitoare, căușe, chiupuri etc. Unele au coada împletită în opt, altele în șase ori în patru, iar altele au ornamentații reprezentând: cerbi, coarne de cerbi, cocoși, pești, cozi de pește, șerpi etc.

Muzeul cuprinde și o colecție de ștergare (peste 500 exemplare), cusături, ceramică și numismatică.

Casa memorială Ciprian Porumbescu – Stupca

Născut în Bucovina, Ciprian Porumbescu este unul dintre cei mai mari compozitori români.